Ce subiecte s-au dezbătut și analizat în această ediție de Upgrade 100:
Spotify și Joe Rogan versus restul lumii
-
Spotify a fost luat în vizor de către utilizatori care au semnalat fake news-urile din podcasturile lui Joe Rogan.
Muzicianul Neil Young a cerut Spotify să aleagă între piesele sale și dezinformările lui Rogan, iar Spotify a ales fără ezitare. Apple a profitat de moment. Joe Rogan tocmai a dat un răspuns acuzațiilor, corect din punct de vedere PR, si-a zis că el nu a intenționat niciodată să transmită fake news, ci opinii cat mai diferite ale unor oameni care sunt percepuți ca specialiști pe ramurile medicale aferente subiectului covid.
Dragoș Stanca și Marian Hurducaș au analizat variabilele contextului și au ridicat inclusiv problema responsabilității pe care un podcast o avea avea în ceea ce privește informațiile transmise.
-
Intel a prezentat la salonul de tehnologie CES 2022 “cel mai rapid procesor mobil creat vreodată”, care poate ajunge la o frecvenţă de 5,5GHz pe un singur nucleu.
-
Blackberry retrage suportul pentru telefoanele cu design clasic.
Practic se sfârșește în mod conștient o eră.
Un nou vers despre Metaverse
-
Apple anunță că nu dorește să aibă de-a face cu metaversul lui Mark Zuckerberg. Realitatea augmentată, nu cea virtuală ar putea fi miezul acestuia.
Și brusc toate prezentările lor de capabilități AR ale deviceurilor lor din ultimii ani capată sens odată cu această infomație.
-
Microsoft cumpără gigantul de gaming Activion Blizzard pentru 68,7 mld. $, considerată cea mai mare tranzacție din industria jocurilor video.
Dezvoltarea metaversului ar putea fi unul dintre argumentele care stau la baza tranzacției, dar până acolo cel mai atractiv a fost, cu siguranță, cuvântul cheie “subscrption”. Game Pass al Microsoft poate fi deja un pariu câștigat dacă produce suficient content de gaming pe care să-l joco in cloud.
Startupurile românești sunt pe val
-
Valoarea totală a investițiilor în startup-urile românești s-a triplat în 2021.
-
Nio, UiPath şi Tesla sunt cele mai populare companii la care românii cumpără acţiuni.
-
Instagram rămâne, deocamdată, cel mai important canal pentru influencer marketing.
A anunțat și că va oferi influencerilor posibilitatea de a cere un abonament lunar pentru conținut exclusiv. Între timp, Meta dezvoltă un cod de conduită etică pentru viitorii influenceri din metavers.
Luna și amenda. Și de restul lobby
-
Autoritățile austriece au stabilit că Google Analytics a încălcat regulile GDPR europene, anonimizarea IP-urilor nefiind corect implementată în platformă.
Acesta ar putea fi doar începutul, căci și alte țări europene ar putea urma exemplul Austriei. În același ton, eurodeputații au votat „Actul privind serviciile digitale”, ce presupune publicitate fără urmărire, interzicerea utilizării datelor minorilor pentru anunțuri și transparență mare în ce privește algoritmii.
-
Într-un top privind accesul la date personale, românii s-au arătat cel mai puțin preocupați de asta.
România s-a situat în UE pe locul 3 privind numărul de amenzi GDPR, însă valoarea acestora a fost una mai degrabă simbolică. Aplicațiile de Social Media și cele de livrare mâncare cer cele mai multe date personale; aici un top al acestora.
-
Bitcoin a atins minimul ultimelor 6 luni, pe fondul temerilor legate de conflictul Ucraina-Rusia; în 2 săptămâni a pierdut 10.000 $.
Prețul acestuia a scăzut la începutul lunii și din cauza crizei din Kazahstan, un important hub pentru minare. Până la urmă, este o perioadă gri pentru majoritatea criptomonedelor, nu doar pentru Bitcoin.
-
Amazon și Meta raportează cifre record privind cheltuielile de lobby în 2021, peste 20 de milioane $ fiecare.
Google și Apple au raportat 9,6 și respectiv 6,5 milioane, în creștere față de anul precedent. Așa cum știam deja, iată, giganții tech sunt tot mai porniți să oprească legi care le-ar afecta profiturile.