COVID19 a digitalizat brusc și forțat învățământul din România: profesorii s-au trezit peste noapte „youtuberi” educaționali iar părinții s-au transformat în mici suplinitori, asistenți și directori IT „sechestrați” la domiciliu.
A schimbat ceva, în bine, pandemia în educație din punct de vedere al tehnologizării și digitalizării? Dar în rău? Care sunt argumentele PRO si CONTRA învățământului de la distanță?
După 30 de ani de experimente cu mize diverse făcute pe învățământul din România, multe dintre ideile reformatoare bune din trecut au murit la nivel de proiect, sufocate de corupție, de incompetență ori de ambele.
Alte inițiative menite să modernizeze educația, se izbesc, des, de conservatorismul specific oricărei instituții cu obiceiuri vechi, nu întotdeauna bune.
Un fost ministru al educației spune cu subiect și predicat, în UPGRADE 100 Live, că motivele întârzierii digitalizării sunt legate, direct, de corupție și de “șpăgile din IT“.
De ce se schimbă odata la 4 ani viziunea și de fiecare dată experimentăm pe copii? 4 litere: BANI! Interesele financiare în educație sunt uriașe!
Daniel Funeriu
Și asta nu e tot. Dar, dincolo de corupție și interesele de care vorbește fostul demnitar, anti-corpii anti-inovație se activează, ca întotdeauna, imediat. Sunt cam aceeași, în orice domeniu: paradoxal, par extrem de activi și în educație – zonă unde gândirea liberă, inovația și creativitatea ar trebui să stea la temelia sistemului.
Cu toate astea, sunt și semne bune, proiecte tot mai interesante gen BRIO.ro care apar din zona privată și, din nou paradoxal, o pandemie pare să vindece din rănile trecutului și să ajute la o mai bună mobilizare a educatorilor, a furnizorilor de soluții tehnice, a elevilor și, mai ales, a părinților puși în fața acestei noi provocări.
Săptămâna aceasta la UPGRADE 100 Live am discutat deschis despre provocările digitalizării educației: un subiect deloc simplu de „expediat”, pe scurt, dar cu siguranță de o importanță radicală.
Cine sunt invitații?
- Dragoș Iliescu. Profesor universitar la Universitatea Bucuresti, specializat în pshihometerie – știința testării, o specializare care numără sub 200 de specialiști pe plan global – , șef de școală doctorală de psihologie, membru al Organizației Pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OECD) – > organism care elaborează cunoscutele teste PISA. Dragoș Iliescu e și fost președinte al Comisiei Internaționale de Testare și creator al BRIO.ro – o platformă digitală independentă de testare a elevilor.
Mai multe despre ideile și proiectele lui, pe EduPedu
- Daniel Funeriu. Cercetător științific, fost ministru al educației în cabinetul Emil Boc, între 2009 și 2012, consilier prezidențial și euro-parlamentar, cunoscut și ca “omul rau” care a introdus camerele de luat vederi la Bac. E cel care a promovat Legea Educației aprobată în mandatul său in care a introdus obligativitatea ca ministerul să construiască o Bibliotecă Școlară Virtuală, ca început al unui învățământ și digitalizat. S-a remarcat și prin campania anti-plagiat și împotriva fabricilor de diplome obținute prin căi discutabile.
Și despre el, găsiți idei, detalii, interviuri pe EduPedu
De ce cred că merită să ascultați…
…mai ales dacă aveți copii. A fost o discuție în perfectă „armonie” cu sub-sloganul nostru #NoBullshit.
Daniel Funeriu – el însuși anchetat dar achitat și găsit nevinovat în celebrul dosar Microsoft – a spus multe lucruri grave și serioase din trecutul (și, pe alocuri, prezentul) sistemului educațional din România iar Dragoș Iliescu a venit cu argumente și idei legate de viitor, de digitalizare, de latura științifică a învățâmântului, despre psihologie, testare, despre cum o aplicație gen BRIO.ro poate să revoluționeze modul de învățare și pregătire.
Am discutat și despre celebrele teste PISA și despre cum trebuie citite, intepretate și corectate în timp rezultatele dezastruoase care pun România rurală la egalitate cu cele mai sărace țări africane.
Și, mai ales, am dezbătut despre cât de viabil este învâțământul la distanță și despre rolul tehnologiei în acest proces complicat.
Iată, pentru warm-up, câteva citate (pe cale de a deveni) celebre + fragmentul relevant din emisiune pentru fiecare:
De ce se schimbă odata la 4 ani viziunea și de fiecare dată experimentăm pe copii? 4 litere: BANI! Interesele financiare în educație sunt uriașe!
Daniel Funeriu, fost Ministru al Educației
„Părintele are o co-responsabilitate pentru educație adică școala nu doar un loc în care îți parchezi copilul și te aștepți să vină înapoi frumos, deștept, un cetățean cu valori puternice, un critical thinker și așa mai departe: fă și tu ceva!”
Dragoș Iliescu, BRIO.ro
„Motivul pentru care nu s-a făcut nimic din 2011 până astăzi este pentru că guvernele care s-au succedat, eu cred că nu s-au înțeles la șpagă cu informaticienii, în particular informaticienii lui [Sebastian] Ghiță! Orice discuții pe care le auziți nu sunt nimic altceva decât monetizarea intereselor ilegitime în educație!”
Daniel Funeriu, fost Ministru al Educației
„Nu cred că trebuie să filozofăm prea mult. Fraților, cadre didactice de bună calitate! Or lucrul ăsta este foarte dificil atât timp cât educația este hiper sindicalizată, sindicatele în educație România uite vă dau o informație poate în premieră anual iau din salariile profesorilor 20 de milioane de euro de care nu dau socoteală. Sunt o afacere pe bani!”
Daniel Funeriu, fost Ministru al Educației
„Sunt foarte puține studii științifice serioase care pun umăr la umăr predarea aceluiași conținut în offline și predarea același conținut în online, dar ce arată aceste puține studii este că educația digitală e de obicei mai slabă în efecte decât educația față în față…”
Dragoș Iliescu, BRIO.ro
Noul episod UPGRADE 100 Live, pe FFW
Mai jos, pentru cei grăbiți: click pe timp și săriți direct la fragmentul dorit >>
[00:09:28] >> Pandemia digitalizeaza Romania? În ce măsură lucrurile bune pe care învățământul a fost “forțat” să le adopte, în perioada asta, vor putea fi “păstrate” și ce nu e ok?
[00:11:43] >> Cum “atacă” anti-corpii anti-inovație din mediile conservatoare orice tentative de digitalizare și tehnologizare. De ce nu se pot schimba lucrurile în bine mai rapid?
[00:18:06] >> Ce sunt și cum trebuie intepretate corect rezultatele proaste de la testele PISA?
[00:27:40] >> E ok că părinții s-au trezit, brusc, foarte implicați în actul de educație fiind forțați să asigure asistență practică și tehnică la domiciliu pentru copiii lor?
[00:35:03] >> Câți profesori sunt ok și câți nu sunt? De ce sunt protejați de sistem profesorii care nu performează?
[00:42:00] >> Este o oportunitate adusă de digital ca profesorii foarte buni din marile orașe să ajungă și la elevii din orașe mici și sate?
[00:45:47] >> Q&A din partea ascultătorilor
[00:56:06] >> Cum se poate schimba în bine sistemul de învățământ? Deliberativ, de jos în sus, sau autoritar, de sus în jos?
[00:58:27] >> Fiecare sistem politic simte nevoia să schimbe ce s-a făcut înainte pe zona educației. Cum ar fi dacă am da educației un statut „de stat în stat” – tip BOR?
[01:02:43] >> Exista sanse pentru a genera o schimbare profunda, cu ajutorul tehnologiei? Ce este și cum funcționează BRIO.ro?
[01:15:15] >> În ce măsură politicul stă în calea reformelor reale din educație?
[01:20:42] >> Subiect tabu: concedierea profesorilor care nu performează. Mai e nevoie de atât de mulți profesori o dată cu tehnologizarea sau doar cei mai buni ar trebui să rămână și să aibă audiențe mult mai largi?
[01:27:00] >> Ce ar schimba cei doi invitați “de mâine” în educația din România dacă ar avea o “baghetă magică”?
[01:31:32] >> Un scenariu ideal: cum ar putea arăta ziua unui elev dintr-o Românie a viitorului unde învățământul digitalizat ar avea ponderea corectă și implementarea justă?
Puteți asculta în aplicația preferată: Spotify | Apple | Google sau în browser via Anchor ori ca vodcast Youtube și Facebook Watch
Dacă ți-a plăcut (sau nu) acest episod UPGRADE 100 Live -> găsești toate edițiile de până acum, aici.
Versiunea podcast a emisiunii UPGRADE 100 Live este realizată în parteneriat cu Banca Transilvania și BT Talks.