Conform unui studiu Beck et al. derulat cu sprijinul MKOR Consulting, 1 din 2 companii românești derulează în prezent proiecte de digitalizare. 54% dintre companiile participante se află în stadiul de implementare a inițiativelor de digitalizare. Expertul în e-guvernare, Andrei Nicoară, într-un interviu moderat de Marian Hurducaș pe scena iqdigital.ro, zice că nu e suficient, deși sună bine cifra asta mai ales în contextul DESI.
Poți vedea în clipul de mai jos dezbaterea dintre expertul e-guvernare și Corina Cimpoca, fondatoare MKOR și totodată invitata lui Marian Hurducaș și Dragoș Stanca în cea mai nouă ediție Upgrade 100 Live.
Pe scena IQ Digital, Corina Cimpoca a explicat rezultatele studiului pe marginea cărora s-a discutat în Upgrade 100 Live despre “digitalizarea companiilor din România”.
Episodul 1 din IQ Digital, concept hybrid media dezvoltat de echipa Upgrade 100 în parteneriat cu George, inovație de la BCR, poate fi urmărit integral aici.
România, locul 25. Mult sub media UE
Conform ultimelor rezultate DESI:
România se situează pe locul 25 în UE în ceea ce privește integrarea tehnologiei digitale în activitățile întreprinderilor. Majoritatea indicatorilor din această dimensiune se situează cu mult sub media UE.
Același studiu dat publicității la final de 2021, menționează că:
- Doar 33 % dintre IMM-uri au cel puțin un nivel de bază de intensitate digitală, în comparație cu media UE de 60 %.
- Deși 17 % dintre IMM-urile române profită de oportunitățile oferite de comerțul online, s-ar putea înregistra mai multe vânzări transfrontaliere (6 % comparativ cu media UE de 8 %).
- Doar 17 % dintre întreprinderi emit facturi electronice, cu mult sub media UE de 32 %.
- Aproximativ 8 % dintre întreprinderi utilizează platformele de comunicare socială (nivel scăzut în comparație cu media UE de 23 %), 13 % utilizează servicii de tip cloud (media UE: 26 %) și numai 5 % dintre acestea analizează volume mari de date.
- În același timp, 31 % dintre întreprinderi utilizează inteligența artificială, cu mult peste media UE de 25 %.
- Procentul întreprinderilor care utilizează TIC pentru durabilitate este de 68 %, cu puțin peste media UE de 66 %.
30% creștere a cifrei de afaceri cu investiții care pleacă de la 2.000 de euro
Studiul derulat de MKOR Consulting arată că Impactul digitalizării în companii poate depăși 30% din cifra de afaceri, iar investițiile în digitalizare încep de la 2.000 euro și pot ajunge chiar și la 10 milioane de euro.
Până acum ar trebui să ne fie destul de clar că digitalizarea și transformarea digitală e musai să stea baza strategiei de business a oricărui antreprenor din 2021, fie că are vechime în segment, fie că acum a intrat sau intră în el. Pentru că pur și simplu nu mai poți face lucrurile ca pe vremuri, dar atenție, când spun pe vremuri nu mă refer la acum câțiva zeci de ani, ci la maxim 5 ani. Că lucrurile se mișcă atât de repede încât deschiderea unui birou în metavers e doar o problemă de cum îl mobilăm, nu de când îl inaugurăm.
Ce se întâmplă cu o companie digitalizată și una care încă funcționează analog
Marian Hurducaș și Dragoș Stanca au încercat să afle în ediția de luni, 28 noiembrie, a Upgrade 100 Live de la Radio Guerrilla, ce se întâmplă cu o afacere și chiar o economie slab digitalizată și care sunt oportunitățile și avantajele care pot apărea odată cu implementarea proceselor de transformare digitală.
Alături de ei în studiou a fost Corina Cimpoca, fondator MKOR, companie de cercetare de piață care este din ce în ce mai vizibilă în peisajul autohton.
Principalele avantaje vizează atât aspecte operaționale și financiare, cât și dimensiunea strategică prin:
- Eficientizarea procesului decizional
- Predictibilitatea ridicată
- Posibilitatea de scalare
- Trasabilitatea internă
Episodul integral poate fi ascultat pe toate platformele de podcasting sau direct aici:
Upgrade 100 Live se întâmplă în fiecare luni de la ora 19:00, la Radio Guerrilla. În variantă podcast îl găsiți online aproximativ 48 de ore mai târziu.