Facebook rămâne Facebook, dar nu mai e Facebook, ci Meta, Daniel Dineș, fondatorul UiPath spune că roboții lui vor putea îndeplini aceleași sarcini ca oamenii, Donald Trump vrea să-și lanseze rețea socială, mai are de rezolvat statusul codului sursă care ar fi folosit abuziv pentru că e al unei alte companii, Tesla e primul producător auto care a depășit capitalizarea de 1000 de miliarde de dolari, CNN și-a șters pagina de Facebook în Australia, iar viceguvernatorul Băncii Angliei avertizează că criptomonedele ar putea genera o criză economică similară cu cea din 2008.
Pe scurt, acestea au fost principalele subiecte notate în newsletterul UPDATE 1.1 care face un rezumat cuprinzător al lunii care tocmai s-a încheiat și pe care Dragoș Stanca și Marian Hurducaș le-au dezbătut în cea mai nouă ediție de UPGRADE 100 Live, la Radio Guerrilla.
Versiunea podcast audio, realizată în parteneriat cu Banca Transilvania, poate fi ascultată pe platformele de podcasting. Din Spotify, spre exemplu, poate fi ascultată inclusiv aici:
Și acum știrile pe larg:
SOCIAL MEDIA and BIG TECH
- Compania Facebook își va schimba numele în “Meta”, pentru a se apropia de dezvoltarea Metaverse pe care Zuckerberg l-a prezentat cu o lună în urmă. Deși numele produselor Facebook nu se va modifica, schimbarea vine brusc, după valul de furie și de acuzații recente. Comisarul european pentru concurență a cerut reglementări care “să protejeze democrația și sănătatea mintală a cetățenilor”.
- Meta a achziționat aplicația VR de exerciții Supernatural, fiind un semn că vor urma și altele de acest fel în metavers.
- Chiar şi în ciuda scandalurilor recente, Facebook continuă să aibă aproape 2 miliarde de utilizatori activi în fiecare zi. Totodată, numărul total de utilizatori este incert, căci Facebook nu poate deosebi conturile false de cele reale.
- Potrivit unui studiu New Media Adoption, în România Facebook continuă să fie cea mai populară platformă social media, cu o acoperire de 93% în rândul utilizatorilor de Internet din mediul urban.
- Mark Zuckerberg ar vrea ca platforma să se redirecționeze către adulți tinerii.
- Donald Trump anunță lansarea TRUTH Social, propria sa rețea de socializare, care “va oferi tuturor o voce”. Deocamdată se află în pending, deoarece ar utiliza abuziv un cod sursă aparținând Mastodon.
DISRUPTION
- Daniel Dineș spune că cei ai UiPath vor evolua până la punctul în care vor putea face aceleași inferențe și vor îndeplini aceleași sarcini ca oamenii.
- În Germania a avut loc un zbor de test al unui volocopter. Drona electrică a transportat un container și poate duce până la 600 de kilograme în zonele aglomerate din orașe sau în cele greu accesibile.
- Amazon a lansat Astro, un robot de casă care te poate urmări și, cel mai important, îți poate ține berea.
- Singapore testează roboți pentru patrularea străzilor și spațiilor publice, însă decizia stârnește temeri legate de supravegherea exagerată a cetățenilor.
- Glovo plănuiește să utilizeze, în premieră la Brașov, roboți autonomi care să-i înlocuiască pe curieri.
STARTUPS and INVESTMENTS
- Tesla a devenit primul producător auto cu o capitalizare de piață de o mie de miliarde de dolari, după o comandă record de 100 de mii de mașini electrice, realizată de firma de închirieri Hertz. Acțiunile Tesla au depășit valoarea de 900 de dolari, iar Elon Musk este mai bogat cu 100 de miliarde $ decât Jeff Bezos. Din cele 100 de mii de Tesla comandate de Hertz, Uber va avea acces până la 50 de mii dintre ele.
- eMag investește 1,5 milioane euro în Flip.ro, un startup de telefoane SH fondat de 3 tineri români.
- Serialul “Squid Game” ar fi dus valoarea Netflix la peste 900 milioane de dolari, iar o acțiune de 16$ acum 10 ani, ar fi 40.000$ astăzi.
- Piața de încuietori smart pentru uși ar putea atinge 4,5 miliarde $ până în 2027.
TECH and DEMOCRACY
- CNN și-a șters pagina de Facebook din Australia, după ce Înalta Curte a țării a stabilit că instituțiile media sunt responsabile pentru comentariile defăimătoare ale cititorilor.
- Deși legislația este deocamdată incertă, în Belarus abonații la canalele Telegram riscă 7 ani de închisoare.
- Russia a adăugat oficial Telegram și LiveJournal listei de rețele sociale, acestea fiind obligate să modereze conținutul interzis de către regim.
- În Australia, autoritățile doresc să interzică Google ca motor principal de căutare, atât pe telefoanele Android vechi sau noi, cât și pe cele iOS.
CRYPTO & BLOCKCHAIN
- Jaron Lanier, considerat a fi părintele realității virtuale, nu este un fan al Bitcoin, despre care a spus că este o schemă Ponzi, însă consideră că proiectul Ethereum ar putea fi un succes.
- Viceguvernatorul Băncii Angliei avertizează că criptomonedele ar putea provoca o criză financiară globală de amploarea celei din 2008, dacă nu vor fi introduse reglementări dure.
- NeoTech, un start-up românesc din domeniul criptomonedelor, a lansat pe piață platforma digitală neotech.finance, prin care oferă acces investitorilor la achiziția monedei virtuale.
- Unicornul românesc Elrond achiziționează compania Capital Financial Services, deținătoarea primei licențe de e-money din România
- CryptoDATA Tech, o firmă din România, a lansat Wispr, o alternativă la WhatsApp sau Telegram, care folosește tehnologia blockchain.
Următoarea ediție de UPGRADE 100 Live se va întâmpla luni, 8 noiembrie 2021. Te poți abona aici pentru a primi în inbox următoarele newsletters.